Este un arbust sau arbore de climat subtropical, originar din bazinul mediteraneean, unde este intalnit atat in stare spontana cat si cultivat.
A fost una din plantele cele mai iubite in Grecia Antica pentru mireasma intensa si delicata a frunzelor sale. Grecii credeau ca frunzele dafinului amplifica puterile psihice.
Frunzele de dafin, consumate în cantităţi mari, induc stări de transă şi tulburări mentale.
Carol cel Mare recomanda ca frunzele de laur să fie folosite drept medicamente şi condimente. Mulţi specialişti în ierburi din Evul Mediu atribuiau dafinului proprietăţi energizante pentru stomac şi rinichi. Mai mult decât atât, frunza de dafin era considerată un medicament contra ciumei.
Se făceau talismane cu frunze care aveau puterea să îndepărteze toate relele. Se utiliza mult la ritualurile religioase în special la romani.
Cu frunze verzi mai tot timpul anului, creste destul de lent si ajunge pana la maxim 9 m inaltime.
Frunzele Dafinului sunt oval-eliptice, cu margine dreapta sau usor ondulata, au durata mare de viata (2-3 ani) si contin uleiuri eterice cu proprietati terapeutice si aromatizante.
Florile sale sunt mici, de culoare galbena, infloresc primavara, cresc sub forma de umbrela si produc un fruct de forma unei masline de culoare mov inchis, cu o singura samanta. Au un continut mare de uleiuri eterice si substante grase.
Frunzele si fructele contin ulei volatil – bogat in oxizi (cineol) si fenol metil eteri (estragol, eugenol), mucilagii, pectine, tanin, rezine, o substanta amara (lactona) sesquiterpenica de tip gremacranolodic (costunolida).
Din frunze se extrage untul de dafin (oleum lauri), intrebuintat la prepararea unor unguente. In fitoterapie se folosesc mai ales frunzele. Are proprietati carminative, diaforetice, expectorante, antispasmodice (in colici), detoxifiante, anorexie, atonii stomacale.
Untul de dafin, extras din fructele arbustului, intră în componența multor unguente, în special cele utilizate pentru calmarea diferitelor manifestări ale durerii. Proprietățile terapeutice ale ceaiului de dafin sunt cunoscute mai ales în tratarea reumatismului cronic, afecțiunilor nervoase și afecțiunilor orale.
SOLUL
In regiunile mediteraneene, dafinul creste spontan, insa este cultivat si artificial, in gradinile caselor si in plantatii.
Dafinul prefera solurile umede, nisipoase, dar si fertile, care dreneaza rapid. Substratul poate fi orice pamant de gradina, proaspat si cu o structura buna. Transplantarea se aplica foarte rar, la 4-5 ani.
PROPRIETATI
Foile de dafin sînt indicate în formele incipiente de bronşită, laringită, gripă şi astm. Scoarta si foile se prepara sub formă de loţiuni, pentru vindecarea arsurilor, rănilor şi tăieturilor. Dafinul are capacitatea de a apăra organismul şi de a acţiona împotriva oricărui pericol extern.
Indienii fumează coaja dafinului pentru a obţine o stare de calm. Prafurile din scoarţă, frunze şi fruct se inhaleaza pentru a curăţa plămînii şi sinusurile.
Cu foile şi boabele de dafin se prepara o alifie, pentru rănile care nu se vindecau cu alte leacuri. Frunzele, bine pisate şi muiate în rachiu, se luau contra frigurilor.
Amestecate cu balegă de oaie, se puneau în legături contra durerilor la picioare. Pentru ca indepărtează insectele dăunătoare, se cultiva în mijlocul grădinii.
Folosit intern - pentru boli gastrointestinale, colita de fermentatie, antiseptic intestinal, bronsita cronica, anorexie, atonii stomacale, infectii intestinale, otraviri, mahmureala, laringita, spasme – sub forma de infuzie, decoct.
Folosit extern - frunzele si boabele vindeca sau amelioreaza ranile, nevralgiile dentare, infectii ale gurii, reumatismul. Se foloseste sub forma de cataplasme calde, infuzie, alifie, unguent.
DAFINUL FOLOSIT IN UZ INTERN
Gripa, bronsita - Se pun coaja de la o portocala si 4 frunze de dafin intr-un litru de apa. Se lasa la macerat 4 ore, dupa care se filtreaza totul si se bea pe stomacul gol in mai multe reprize (in loc de apa).
Acest preparat scade febra, elimina durerile de cap si ne ajuta sa ne refacem rapid. Se poate asocia cu puţin praf de Scorţişoară.
Raguseala, pierderea vocii, infectii ale gingiei - Se pun 10 frunze de dafin in 250 ml apa clocotita. Se lasa sa infuzeze timp de 15 minute, dupa care se fac gargara si clatiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul este mai eficient daca este repetat de trei ori pe zi.
Se mai poate înghiti câte 1 linguriţă ulei de dafin după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.
Laringită - se înghite câte 1 linguriţă de ulei după fiecare masă, sau se bea ceai călduţ cu înghiţituri mici de mai multe ori pe zi, în cantitate mică. Extern se poate aplica ulei cald.
Răceli - ceai cald din frunze în care se va pune suc de lămâie stors proaspăt şi eventual îndulcit cu miere polifloră după gust dacă nu aveţi contra indicaţii.
Spasme -le calmează un ceai slab, sau extern aplicat compresă cu ceai cald, sau chiar intern se va lua ulei câte 1 linguriţă de ulei la nevoie.
Betie, intoxicatii, otravire - 20-30 de frunze de dafin oparite cu o cana de apa si lasate la infuzat 20 de minute sunt un vomitiv si antitoxic redutabil. Se bea dintr-o data intreaga cantitate preparata, efectul de eliminare fiind foarte prompt.
Digestie grea (atonie digestiva) - Se pun in mancaruri 1-2 frunze de dafin. Se face tratament vreme de o luna cu cate trei frunze de dafin pe zi, mestecate pe stomacul gol, cate una dimineata, la pranz si seara. Efectul de intarire a digestiei este remarcabil.
Sau o alta reteta care ajuta si in durerea stomacala: 2 frunze se fierb pentru 5 minute cu 5-6 cuişoare. Se pot consuma 2-3 căni pe zi.
Anorexie - se face o infuzie mai slabă şi se consumă cu 15 minute înaintea meselor pentru stimularea poftei de mâncare, utilizat chiar şi pentru copii.
Boli nervoase - calmant, decoct care se ia la nevoie de 2-3 frunze ajutând la calmarea nervoasă. Mai eficient este dacă se pune în acest ceai şi 1 linguriţă de Talpa gâştei.
Fermentaţii digestive - un ceai decoct ajută să dispară această afecţiune neplăcută. Se pot consuma 3 căni pe zi, câte una după fiecare masă până la reglarea digestivă şi dispariţia fermentaţiilor. Se poate folosi de asemenea la acest ceai şi câteva cuişoare care sunt un foarte bun calmant stomacal şi intestinal.
Gastralgii - decoct din frunze de dafin în care se va pune si 1 lingurita decuişoare, sau se poate lua intern câte 1 linguriţă de ulei de dafin în cazul durerilor.
Normalizarea nivelului glicemiei cand nu este prea mare - pentru aceasta, se pun 10 frunze de dafin în 500 ml de apă şi se fierb la foc mic timp de 15 minute. Lichidul, împreună cu frunzele, se toarnă într-un termos, unde se lasă 2 ore, după care se împarte în 3 porţii egale, care ajung pentru 3 zile.
O porţie se consumă de-a lungul a 12 ore, altfel se poate provoca hemoragie internă. După o săptămînă de pauză, se beau celelalte 2 porţii, pe parcursul a 2 zile. În zilele de tratament se respectă dieta vegetariană.
Tratamentul se poate face doar o singura data pe an.
Gută - extern ulei de dafin care este un bun calmant şi intern se poate lua în cură de 30 de zile câte 2 linguriţe de ulei. Una dimineaţa şi una seara, ajutând la eliminarea din organism a acidului uric.
Infecţiile gurii - se ţine ulei de dafin în bură şi se clăteşte bine gura cu acest ulei după fiecare masă, până la trecerea afecţiunii. După aceasta uleiul se aruncă, nu se înghite.
Infecţii intestinale - se consumă după fiecare masă câte 1 linguriţă de ulei de dafin ajutând la distrugerea germenilor patogeni şi la calmarea durerilor.
Intoxicaţii - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.
Otrăviri - se bea ulei de dafin câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi şi suplimentar se ia cărbune medicinal. În funcţie de natura otrăvii se va folosi şi un antidot specific. - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită.
Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect antivomitiv imediat. Pentru aceasta este nevoie ca persoana care are nevoie de acest preparat să bea toată această cantitate de odată.
DAFINUL FOLOSIT IN UZ EXTERN
Reumatism, luxatii, vanatai - se foloseste uleiul de dafin.
Varice - se fierb doi litri de apa si se ia oala de pe foc.se adauga o mana de musetel,o mana de menta si o mana de foi de dafin. Cand ceaiul e putin caldut se pune un farf de lingura de bicarbonat de sodiu si se spala zonele afectate cu varice
Dereglarea circulatiei sanguine - provoaca amortirea degetelor de la picioare si crampe musculare. Se prepara un unguent dintr-un pahar de ulei nerafinat si 2/3 de pahar de foi de dafin tocate marunt, care se lasa la intuneric timp de 6 zile. Dupa o baie calda la picioare, se frectioneza zonele afectate cu acest unguent.
Rani care nu se mai inchid - ajuta tratamentul cu frunze de dafin pisate şi fierte in ulei . Se unge rana de mai multe ori pe zi.
Nevralgii - se aplică la locul durerii o compresă îmbibată cu ulei cald de dafin sau se face o compresă cu decoct mai concentrat de dafin. Se poate pune şi câteva cuişoare care conţin anestezină.
Paralizii - se fac frecţii alifie sau cu ulei cald. Se poate amesteca uleiul de dafin cu ulei de cimbru, caz în care este mult mai eficient.
Calmarea diferitelor dureri - se poate folosi uleiul preparat din 100 g de frunze de dafin maruntite si adaugate intr-o sticla, umezite cu alcool. Dupa o zi, peste frunze se pune un litru de ulei, iar dupa 4-6 saptamani se strecoara.
Dureri reumatice - se pune la macerat 30g frunze dafin intr-un litru de ulei de masline. Pastrezi recipientul la soare 10 zile, apoi filtrezi uleiul.
Cu uleiul obtinut iti ungi de mai multe ori pe zi locurile dureroase.
Reumatism cronic- se foloseşte sub formă de ceai sau alifii, aplicate extern.
Artroza, spondiloza - se face o crema pentru masat locurile dureroase. Se pun la macerat frunze macinate de dafin in apa rece 24 de ore. Se strecoara si se adauga o cantitate dubla de osanza de porc. Se pun la fiert în „bainmarie“ 4 ore. Se strecoara prin tifon si se pastreaza la rece.
Transpiraţia excesivă la palme şi picioare- se fierbe timp de 15 minute un pumn de frunze de dafin la 1 litru de apă. Lăsaţi să se răcească şi când preparatul este călduţ, înmuiaţi-vă tălpile sau palmele pentru câteva minute. Tratamentul se repetă o dată pe zi în special vara.
Alungarea insectelor - se ard pe jaratec sau pe foc frunzele de dafin.
Moduri de preparare a frunzelor si fructelor
Ulei de dafin - 100g foi de dafin se macină cu râşniţa de cafea şi se pun într-un litru de ulei de măsline. Se umple sticla foarte bine până la dop pentru a evita râncezirea. Se lasă apoi timp de 6 săptămâni la soare. Se agită sticla zilnic de 2-3 ori cu putere.
Se poate strecura după 6 săptămâni şi se păstrează în sticle pline până la dop la rece. Se poate folosi la: gută(dureri), nevralgii, răceli, reumatism.
Atentie! - Uleiul de dafin se poate folosi numai după ce s-a facut un test de alergie cu el. Pentru test se unge pe mana unde pielea este mai sensibila. Dacă apare o pată roşie atunci nu este recomandat sa folosesti acest ulei.
Unguient din fructe, frunze - 3-4 linguri frunze sau fructe maruntite se lasă 24 ore în 200 g untură proaspătă de porc nesărată. Se încălzeşte apoi pentru a se topi şi se strecoară. Cu aceast unguient se poate unge extern în cazul paraliziei sau al durerilor reumatismale.
Bere din foi de dafin - reteta pentru 10 litri
Ingrediente:
- 100g frunze uscate de dafin sau scoarta de dafin pisate (scoarta se gaseste la magazinele de naturiste)
- 50g hamei
- 1kg zahar brun
- un sfert de cub drojdie de bere.
Se pune la fiert apa in care s-a adaugat dafinul (scoarta sau frunzele uscate). Cand incepe sa fiarba apa se da la foc potrivit pentru a fierbe constant o ora. Se adauga hameiul.
Dupa o ora se opreste focul si se lasa la racit. Se adauga zaharul brun si se mesteca pana la dizolvarea acestuia. Zaharul brun va da culoare berii, dar si un gust de caramel, alaturi de aroma de dafin si taria hameiului.
Cand zaharul s-a dizolvat si mustul de bere are temperatura cam de 20 grade C (bautura este calaie) se strecoara lichidul. Apoi, se adauga drojdia de bere. Se amesteca bine si se pune in sticle (de preferinta de plastic de 2 litri)
Sticlele, inchise bine se lasa la racoare sa fermenteze o zi-doua. Cand observati ca sticlele sunt tari din cauza presiunii din interior, puteti sa puneti pe rand cate o sticla la rece pentru consum.
Atentie! Cand desfaceti berea, daca a fermentat prea mult puteti avea experienta unui spumant foarte agitat. De aceea este recomandat ca deschiderea dopului sa se faca treptat, lasand sa iasa cate putin dioxidul de carbon.
Efecte adverse ale dafinului - frunzele se folosesc in cantitate mica atat cat este indicat in reteta, deoarece utilizate in cantitati incorecte pot da senzatie de voma.
Exista persoane care nu suporta ( tot din cauza efectului sau vomitiv ) nici cantitati mici de dafin, in cazul lor mancarea va fi pregatita fara dafin.

Dafinul se dezvolta cel mai bine in locurile cu umbra partiala. Dupa plantare, este indicat ca, in fiecare primavara, sa pui un strat de resturi vegetale la baza arbustului, pentru eliminarea buruienilor si pentru a controla nivelul de umezeala.

FOARTE INTERESANT ARTICOLUL.NU STIAM CA ARE ATATEA UTILIZARI.O ZI FRUMOASA.
RăspundețiȘtergereCu siguranta mai are si alte utilizari pe care eu nu le stiu ...
RăspundețiȘtergereFacand abstractie de vremea de afara, iti doresc tie si celei mici si vesele din poza sa aveti o zi frumoasa si insorita in suflet.
se poate face magie cu foi de dafin ?
RăspundețiȘtergereMagie :)) . Daca crezi in magia alba, da se poate!
ȘtergereSe zice ca daca porti o frunza de dafin cu tine te protejeaza de vraji, iar daca pui in fiecare colt al casei cate o frunza de dafin vei fi pazit de rele toti cei ce locuiesc in casa.
Pe un alt site de nutritie sanatoasa am citit despre o reteta cu un concentrat foarte puternic de decot din frunze de dafin baut trei zile la rand, pentru eliminarea depunerilor calcaroase din organism si vindecarea lombosciaticii...
RăspundețiȘtergereDeorece am astfel de depuneri pe coloana vertebrala eram hotarata sa incerc acest tratament naturist si foarte ieftin, insa dupa cele citite pe acest site am devenit destul de confuza, si ma tem sa nu-mi provoc hemoragie interna sau sau tulburari mentale si stare halucinogena. Credeti ca exista astfel de riscuri la un decoct concentrat din 25 gr de frunze la 300 ml apa baut cu lingura pe parcursul unei zile la intervale scurte de timp ? Multumesc!
Buna ziua!
RăspundețiȘtergereDin pacate nu ma simt in masura sa dau un sfat care poate fi periculos sau nociv pentru sanatate. Leacurile si tratamentele le faceti pe propria raspundere. Cel mai bine ar fi sa consultati un specialist.
Din cate stiu dafinul in concentratie mare provoaca stari de voma. Unele persoane sunt alergice asa ca e de preferat sa se faca un test inainte. Incercati un decoct din 1 frunza de dafin la jumatate de cana de apa.
eu am facut reteta pentru depuneri calcaroase si nu am patit nimic; cu drag!
Ștergerescuze, mesajul era pentru ana
RăspundețiȘtergereas vrea sa macerez dafin in ulei , iar acesta sa il folosesc in sapunurile mele. imi puteti recomanda procentele? dafinul sa fie macinat sau frunzele intregi / multumesc
RăspundețiȘtergereati reusit sa faceti uleiul de dafin?
RăspundețiȘtergereRevin asupra acestui raspuns "eu am facut reteta pentru depuneri calcaroase si nu am patit nimic; cu drag!"..a dat rezultate? Rog raspuns.
RăspundețiȘtergere"Otrăviri . - 20-30 frunze se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopera pentru 15 minute apoi se strecoară. Infuzia aceasta are efect ANTIVOMITIV imediat"
RăspundețiȘtergere"Exista persoane care nu suporta ( tot din cauza efectului sau VOMITIV) nici cantitati mici de dafin"
Hotarati-va are efect vomitiv sau antivomitiv ?
Adevarul este ca toate aceste articole sunt scrise de persoane fara niciu-un fel de pregatire in domeniu, iar noi clasa care citim si credem ceea ce citim fara sa verificam, luam de bune informatiile si ajungem sa ne tratam 'dupa ureche'. Autorii nici macar nu isi dau silinta sa-si corecteze eventualele greseli de exprimare. Eu cand caut o anume documentatie, verific aceeasi informatie pe mai multe site-uri si eventual scrise in limbi diferite. Multe publicatii romanesti nu sunt decat traduceri de pe alte 'surse' luate la intamplare.
ȘtergereUn site, respectiv un articol serios prezinta intodeauna la final sursa documentatiei, sursa care la randul ei va putea fi verificata daca provine din lucrari stintifice sau din opere de amatori.

Ceea ce e important este cã aceste remedii sunt folosite din antichitate. Fiecare are dreptul sã selecteze informatia care-i ajunge considerând cã suntem fiinte rationale. Însã nu avem dreptul de a contesta ceea ce nu cunoastem.
ȘtergereFoarte interesant. As dori sa aflu cum poti trata sisturi de teroida?
RăspundețiȘtergereDin pacate cunosc prea putin aceasta boala si nu va pot da un sfat. Bolile determinate de mediu sunt mai complicate. Nu stiu daca ati lucrat sau mai lucrati intr-un mediu cu foarte mult praf,cariera de piatra, etc. Cel mai important "tratament" este intreruperea expunerii la praf si la tot ce a declansat aceasta boala. Puteti face o cura de detoxifiere cu Chlorella, o alga cu calitati terapeutice remarcabile. Aceasta detoxifica si oxigeneaza celulele, incetineste cresterea tumorilor, curata intestinele, ficatul si rinichii.
ȘtergereAjuta foarte mult la mentinerea sanatatii glandei tiroide uleiul de cocos luat dimineata pe stomacul gol( 1 lingura) si o cana de lapte de cocos.
Eu locuiesc în sudul Italiei de 10 ani.Pe aici cresc dafinii cum cresc la noi corcodușii!Bătrânii încă îl folosesc foarte mult.O fiertură concentrată de dafin e indispensabilă în caz de răceală,uneori în amestec cu mușețel.N-am auzit să fie cineva alergic sau să aibă probleme!Rețeta pentru depuneri de săruri minerale în încheieturi este așa:12 frunze mari de dafin fierte în un litru de apă până scade la jumătate,apoi se pun intr-un termos,așa fierbinți,până a doua zi,când se consumă zeama în cursul dimineții,până la prânz.Dă rezultate cam după o lună!Faceți totuși testul antialergic pentru siguranță.Am întâlnit atâtea forme de alergii și intoleranțe,că nu mă mai miră nimic.Efecte colaterale ar fi urină colorată și usturătoare și coșulețe mici care dispar după vreo 10 zile.
RăspundețiȘtergereMs. pentru reteta si informatii. Am publicat-o pe pagina de tratamente naturiste.
ȘtergereVa rog nu mai postati astfel de "remedii naturiste", am incercat - e groaznic am dureri in tot corpul, ma macina dace asi putea spune, ma doare talpa piciorului si deabia pot merge.
ȘtergereCoșulețele apar pe corp sau pe față???
RăspundețiȘtergereVa rog sa postati retetele:
RăspundețiȘtergerepentru depuneri calcaroase
sau
pentru pietre la rinichi
sau
pentru ficat marit
sau
pentru slabit
Multumesc si astept
Am dafin in curte. Este necesar sa las frunzele la uscat inainte de a le folosi la ceai,decoct,mancare? Sau «otravirea» survine doar in urma consumarii frunzelor?
RăspundețiȘtergereBuna dimineața am citit undeva ca ceaiul de dafin ataca smalțul dintilor și ca se bea cu paiul
RăspundețiȘtergereNu cred ,lucrul asta putem dal spunem despre apa cu lamiie care are o tecnica speciala de preparare si consumare
Ștergere